Ceasul, instrumentul care măsoară și ne arată timpul, este astăzi întâlnit la tot pasul și, probabil, nu am ști cum să trăim sau cum să ne ghidăm în absența acestuia. Indiferent că vorbim de un ceas de perete, de orologii sau de ceasul de mână, toate au o vastă istorie în spate, acestea datând încă de dinaintea erei noastre.
În plus, în cazul că v-ați pus vreodată întrebarea despre cine a inventat ceasul, trebuie să vă spunem că, în urma cercetărilor, s-a dovedit că nu există o singură persoană căreia să-i fie atribuită invenția ceasului.
Până a ajunge la forma finală (așa cum o cunoaștem noi astăzi), ceasul a trecut prin multe stadii de evoluție și ”prin mâinile” mai multor culturi, popoare și oameni de știință sau personalități.
Haideți să descoperim, în cele ce urmează, cum a evoluat ceasul.
Ceasurile solare inventate de egipteni
În Antichitate, reperele în ceea ce privește timpul erau destul de vagi:
- Prezent, trecut și viitor;
- Răsărit și apus;
- Anotimp cald și anotimp rece.
Având un mod de trai simplu, oamenii știau că atunci când este lumină trebuie să muncească, iar când este întuneric trebuie să doarmă. Celelalte noțiuni precum ora, minutul și secunda, sunt inventate de civilizațiile noi și, în mod surprinzător, relativ recent.
Primii care au manifestat un interes mai ridicat față de noțiunea de timp au fost egiptenii, care au inventat așa numitele ceasuri solare în jurul anului 3500 înaintea Erei Noastre.
Ei au decis să împartă ziua în 12 părți egale, în funcție de umbra pe care un obelisc (un băț poziționat vertical) o proiecta pe pământ. La cele 12 ore de lumină, ei au adăugat și cele 12 ore de noapte și, în acest fel, a luat naștere ziua de 24 de ore, așa cum o știm și noi astăzi.
Exemple de ceasuri solare au fost descoperite, mai târziu, peste tot în lume, de la Roma până în America de Sud. Deși ceasurile solare au reprezentat prima formă de măsurare și indicare a timpului, acestea aveau totuși și un mare neajuns: nu funcționau atunci când era înnorat sau noaptea. Prin urmare, oamenii au fost nevoiți să inventeze și să descopere și alte instrumente pentru măsurarea timpului, care să fie independente de lumina solară.
Ceasurile cu apă inventate de greci
Pentru că ceasurile solare ale egiptenilor aveau posibilitățile de utilizare limitate, grecii au inventat ceasul cu apă, care putea fi folosit și în interior, noaptea sau când cerul nu era complet senin. Cu toate acestea, chiar și ceasul grecilor era departe de perfecțiune, nefiind la fel de precis precum ceasul solar.
În Grecia, ceasurile cu apă erau folosite pentru a măsura și limita timpul de pledare a avocaților în timpul proceselor. În acest fel, persoanele responsabile cu ceasurile cu apă au început să fie mituite. Umpleau cu apă doar o mică parte din ceas pentru pledoaria rivalilor, timpul acestora pentru a-și susține cauza fiind în acest fel mai scurt, iar șansele de câștig mai mici.
În istoria ceasului cu apă inventat de greci, își are însă originea și ceasul deșteptător. Se spune că filosoful grec Platon avea un ceas cu apă cu o alarmă al cărei sunet era similar cu sunetul unei orgi cu apă. El pregătea ceasul de seara pentru a fi trezit dimineața, când trebuia să înceapă cursurile.
Ceasurile lumânare, clepsidrele și călugării
Pentru a măsura timpul se mai utilizau lumânările sau, la chinezi, bețișoarele parfumate, care erau realizate în așa fel încât să ardă un interval de timp exact. Când acestea ardeau complet, oamenii știau că a trecut un anumit număr de ore.
O altă metodă primitivă, dar eficientă pentru măsurarea timpului, a fost folosită și în mănăstiri, acolo unde călugării citeau Biblia. După un număr de pagini stabilit și cronometrat în prealabil, aceștia știau că trebuie să meargă să bată clopotul sau să-i cheme și pe ceilalți călugări la rugăciune. Ei au fost numiți ”călugării ceas”.
Un alt instrument de măsurare a timpului este și clepsidra, un vas din sticlă format din două compartimente. Compartimentul din partea de sus este umplut cu apă, nisip sau mercur și picură în compartimentul de jos, pentru o anumită durată de timp. Clepsidrele au fost utilizate din secolul al XIV-lea, însă le mai întâlnim și în zilele noastre în diverse contexte.
Ceasurile mecanice și ceasurile publice
În jurul anului 996 d.Hr., un călugăr creștin (devenit mai târziu Papa Sylvester al II-lea) a creat primul ceas mecanic și cel mai precis dintre toate cele care fuseseră inventate până atunci. Astfel, mulți ani mai târziu acest tip de ceas s-a răspândit rapid în toate marile orașe ale lumii. În acest mod, fiecare oraș care se respecta își construia un ceas uriaș în centru.
Deși erau cele mai precise de până atunci, aceste ceasuri necesitau să fie recalibrate zilnic și, chiar și așa, la finalul fiecărei zile se decalau și cu 20 de minute.
Primul ceas public a fost făcut și ridicat în Milano, Italia, în anul 1335. După anul 1400, familiile bogate obișnuiau să-și împodobească palatele sau locuințele cu orologii mai mari sau mai mici, care funcționau pe principiul greutăților, contragreutăților și pendulului.
Ceasurile cu arc
În jurul anului 1500, în Franța, Italia și Germania, greutățile necesare pentru funcționarea ceasurilor au fost înlocuite cu arcuri. Invenția i-a fost atribuită lui Peter Henlein, un lăcătuș german. El a fost cel care a început să facă ceasuri mai mici, care, pe lângă componenta practică, aveau și o altă componentă care nu mai fusese întâlnită până atunci, cea a designului.
Ceasul cu arc avea doar brațul care indica ora și era lipsit de protecție de sticlă deasupra. Minutarul a fost inventat în anul 1577 de către Jost Bürgi. Invenția acestuia făcea parte dintr-un ceas realizat pentru Tycho Brahe, un astronom care avea nevoie de un ceas exact pentru a privi stelele.
Ceasurile cu pendul
Deși progresul ceasurilor era unul simțitor, ele tot nu erau exacte 100%. Asta până în anul 1583, când binecunoscutul Galileo Galilei, la vârsta de doar 19 ani, privind mișcarea unui lampadar agățat de un lanț lung, s-a gândit că această mișcare ar putea fi o metodă de măsurare a timpului. Astfel, a apărut ideea ceasului cu pendul, care a fost definitivată în anul 1657 de omul de știință olandez, Christiaan Huygens. Datorită acestei invenții, ceasul a devenit mult mai precis, determinând inventarea secundarului.
Ceasul cu pendul a adus și o schimbare importantă în istoria omenirii – revoluția industrială. Dacă până atunci timpul nu putea fi măsurat cu exactitate și oamenii erau plătiți în funcție de volumul de produse realizate, acum au început să fie plătiți la ora muncită și să aibă un program de muncă zilnic.
Ceasul deșteptător mecanic
Așa cum vă povesteam mai sus, ceasul deșteptător își are originea în ceasurile cu apă din Grecia. Și ceasul deșteptător a cunoscut o evoluție amplă, iar de un ceas deșteptător mecanic putem vorbi abia în secolul al XV-lea.
În anul 1787, ceasornicarul american Levi Hutchins a inventat un ceas deșteptător mecanic, personalizat pe nevoile sale, astfel că acesta suna doar la ora 04:00 dimineața. Aproape 60 de ani mai târziu, francezul Antoine Rediér a inventat ceasul deșteptător reglabil. În anul 1940 a luat naștere primul ceas deșteptător cu radio, patentat de James F. Reynolds.
Astăzi ceasurile deșteptătoare sunt din ce în ce mai performante și sunt integrate în aplicații mobile, telefoane, televizoare și alte dispozitive.
Când a apărut ceasul de mână?
Ceasul de mână, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, a început să fie popularizat și purtat la scară largă abia în timpul Primului Război Mondial. Pentru a nu-și pierde concentrarea la luptă și a lăsa arma deoparte în timp ce își scoteau ceasul din buzunar să vadă ora, soldații au fost primii bărbați care au început să poarte ceasul la mână. Se spune că, înaintea soldaților, fizicianul Blaise Pascal a fost primul care a purtat un ceas la mână.
Deși răspândirea ceasului de mână a început atât de tardivă, se pare totuși că primele ceasuri de mână ar fi apărut în secolul al XVI-lea, ca accesorii destinate exclusiv femeilor. Cea care a făcut faimoasă purtarea ceasului la mână în rândul femeilor a fost regina Elisabeta I a Angliei, care a primit cadou un ceas de la Robert Dudley, primul conte de Leicester. La vremea aceea, bărbații purtau doar ceasuri de buzunar.
Ceasul de mână în zilele noastre
În prezent, din cauza unui stil de viață aglomerat, a activităților care se desfășoară pe repede înainte, a întâlnirilor la care nu ne permitem să întârziem, ceasul a devenit indispensabil. Dacă prin absurd acesta ar dispărea, probabil am fi pe deplin debusolați.
Pe lângă funcția sa practică, aceea de a ne indica timpul, ceasul de mână a devenit astăzi și un indicator pentru:
- statutul social;
- stilul de viață;
- preferințele fiecăruia dintre noi.
Mai mult decât atât, există ceasuri care au în spate adevărate povești de viață sau care, uneori, sunt transmise spre a fi purtate din generație în generație.
Elegante, sport sau casual, negre, albe sau colorate, cu brățară metalică sau din piele, cu pietre prețioase sau dotate cu tehnologii avansate, regăsim ceasuri de mână în portofoliul multor branduri de lux, sub variate forme, culori și stiluri.
9 Curiozități despre ceasuri
1.Până în secolul al XIV-lea, în casele oamenilor nu au existat ceasuri.
2.Primul ceas de mână cu alarmă a apărut în jurul anului 1900, fiind realizat de o firmă elvețiană producătoare de ceasuri, Eterna.
3.Ceasul Rolex, unul dintre cele mai dorite ceasuri din lume, este renumit și pentru condițiile extreme cărora le poate face față. Spre exemplu, Sir Edmund Hillary a purtat un ceas Rolex în timpul expediției britanice Himalaya, în anul 1953, fiind primul care a ajuns pe culmile Muntelui Everest. Un alt exemplu care susține rezistența ceasului Rolex la condiții extreme a fost în anul 1960, când Marina SUA a trimis un submarin sub nivelul mării, la 10.911 metri. Submarinului i-a fost atașat un ceas Rolex la exterior, care a rămas intact până la finalul expediției, fără a-și pierde precizia nici măcar o secundă.
4.Din cauza anumitor condiții în spațiu, de exemplu gravitația zero, astronauții au nevoie de ceasuri cu funcții speciale. Astfel, primul ceas purtat în spațiu în anul 1961 era de origine rusească. Pe lângă cele astronomice, astăzi există numeroase ceasuri cu funcții speciale, precum ceasuri pentru piloți, ceasuri pentru jucătorii de șah, ceasuri pentru scufundători, ceasuri atomice, etc.
5.Primul model de ceas cu cuarț care a apărut pe piață era mai scump ca o mașină la vremea respectivă. Primul ceas cu cuarț se numea Astron și aparținea brandului Seiko. A fost lansat chiar în ziua de Crăciun din anul 1969 și era un simbol pentru progresul tehnologiei și inovației. Prețul acestui ceas era extrem de ridicat, ajungea la 450.000 de yeni, adică era mai scump decât un autoturism Toyota Corolla.
6.Ceasul digital a fost inventat de un inginer care lucra pentru NASA, Dimitroff Petroff, de origine bulgară.
7.Culoarea frecvent întâlnită la ceasuri este negru, datorită versatilității sale și a ușurinței de a fi asortat la orice ținută vestimentară, indiferent că este vorba de o vestimentație elegantă, de gală, sau pur și simplu una casual.
8.Cel mai scump ceas vândut vreodată aparține actorului Paul Newman. Este vorba despre un ceas Rolex care a fost vândut în cadrul unei licitații pentru suma de 17,8 milioane de dolari.
9.Când sunt expuse în magazine pentru a fi vândute, ceasurile afișează, în cele mai multe cazuri, ora 10:10. V-ați întrebat vreodată de ce? Răspunsul este destul de simplu: la ora 10:10, limbile ceasului seamănă cu o față zâmbitoare, ceea ce îi oferă potențialului client, la nivel subliminal, o stare de bine și un impuls spre achiziție.
